rAz^worlD

Nu au mai vrut sa ramana cu noi;nu au putut sta unu fara celalalt;adevarat suflete pereche.
Pe cat de buni erau amandoi,asa de mult s-au chinuit.
De asta am nervi pe dumnezeu.Nu aveau nicio vina,nu meritau chinu asta de acum.
N-o sa ma mai duc "la gara",un loc pe care deabia asteptam sa vina vinerea cand terminam orele in generala,sa ma duc sa stau cu ei,deabia asteptam sa mananc supa de taitei,sa ma uit cu ei la televizor,sa joc table cu el :),sa ii vad putin cum se cearta,bineinteles,sa imi faca mie pe plac;se bucurau mult cand eram si eu bucuros :).
Pe cat de apropiati imi erau,atat de rusine imi era de ei.
Erau niste persone foarte bune,calme,iubitoare,niciodata nu deranjau pe nimeni,toata lumea avea ceva bun spus despre ei.
Nu ma pot obisnui cu gandul ca numai sunt!
Nu vreau sa ma gandesc ce e in sufletul tatei si a matuselor mele,o pierdere foarte mare,intr-un timp atat de scurt,mult prea scurt;1 luna si 3 saptamani.
Oamenii cu care am crescut,s-au dus.
Cat erau ei,toata familia ne strangeam la ei,stateam cu totii,gratare,muzica,voie buna...traiam.
Acum am rams cu totii cu un gol imens in sufletul nostru...
O sa imi fie TARE de dor de voi,BUNICII MEI!!